Daca am reitera dificultatile intampinate de invatamantul preuniversitar particular, in cadrul caruia functioneaza reteaua scolara a Cooperatiei Mestesugaresti, in contextul existentei unui cadru legislativ total neprietenos – probleme trecute in revista de catre -Curentul-, in numarul sau din 29.09.2004 -, cititorul ar avea un tablou aproape complet al destinului grupurilor scolare cooperatiste. Pe de alta parte, cititorii de varsta a doua si a treia, animati de amintirea unor meseriasi, pe care astazi nu-i mai afla nicaieri, se pot intreba, parafrazand o expresie celebra de la Villon: -Unde sunt meseriile de altadata?-
O intrebare de acest fel, legata fireste si de conditia actuala a meseriasului, impune ca necesara o analiza serioasa de ordin economic, social, demografic, care sa arunce o lumina obiectiva asupra declinului si disparitiei in timp a unor familii intregi de ocupatii. Aici nu este loc pentru publicarea unei astfel de analize, in cazul in care a fost elaborata de cineva. Daca judecam dupa lipsa de concordanta care se constata intre ceea ce ofera scolile si ceea ce se cere pe piata serviciilor, observam, cel putin la nivelul invatamantului preuniversitar de stat, perpetuarea unui defazaj serios intre calificarile profesionale in care tinerii sunt scolarizati si solicitarile acestui domeniu esential al economiei de piata.
Incercam, in continuare, cateva raspunsuri: – unele meserii si, totodata, meseriasi au disparut pe cale naturala, cum s-a intamplat si pe alte meridiane, in absenta solicitarilor de pe piata serviciilor; – alte meserii, desi cerute pe aceasta piata, nu sunt atractive pentru cei mai multi adolescenti si tineri, fiind considerate neinteresate sub raport financiar; – alte meserii sunt, in anumite zone, chiar foarte solicitate si, in general, bine platite, dar raman fara ecou intre tinerii care prefera, de regula, meserii fara risc, comode si aducatoare de castiguri imediate si substantiale; – importanti sunt, din acest punct de vedere, si operatorii care actioneaza mai ales in economia subterana, nu sunt interesati sa atraga personal calificat, cu acte in regula, pentru a presta unele meserii, pentru ca ar putea sa se confrunte cu exigentele indreptatite ale angajatilor.
Astfel ca asistam la descurajarea practicarii unor calificari profesionale, care, chiar daca sunt de actualitate, sfarsesc prin a fi -ingropate- in dezinteres si anonimat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















