Home Sport 63 de copii au participat la acţiunea de selecţie din Spania

63 de copii au participat la acţiunea de selecţie din Spania

DISTRIBUIŢI

FRF a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că 63 de copii, născuţi în anii 1999 şi 2000, au participat, miercuri şi joi, la acţiunea de selecţie din Spania, desfăşurată la baza de pregătire a clubului Getafe.

La acţiune au fost prezenţi Aurel Ţicleanu, managerul departamentului de scoutind din cadrul FRF, Miodrag Belodedici, consilierul preşedintelui FRF, Adrian Boingiu, selecţioner Under 16, şi Gabriel Manolache, selecţioner Under 15.

„A fost o acţiune deosebit de reuşită. Recunosc că, fiind prima acţiune de acest gen, am avut emoţii, chiar dacă, în teorie, toate lucrurile erau puse la punct. Am primit un ajutor important din partea reprezentanţilor clubului Getafe şi, de aceea, le-am mulţumit preşedintelui clubului şi lui Cosmin Contra, care a fost şi el alături de noi la selecţie. De asemenea, ne-a onorat cu prezenţa şi ambasadorul României din Spania”, a declarat Aurel Ţicleanu, conform Mediafax.

Managerul departamentului de scouting din cadrul FRF a fost mulţumit de rezultatele selecţiei: „Părinţii s-au comportat exemplar, iar pentru copii am numai cuvinte de laudă, au dat totul şi au câştigat admiraţia noastră. Acţiunea va fi încununată de două convocări pe care le veţi vedea, săptămâna viitoare, la echipa naţională Under 15, care, la finalul lunii, joacă două meciuri contra Moldovei. În total, am văzut 12 jucători care oricând pot face parte din loturile naţionale şi pe care îi vom monitoriza în continuare”.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.