
Mijlocașul echipei Dinamo, Adrian Cristea, intenționează să-și rezilieze contractul de reprezentare semnat în urmă cu două luni cu impresarul Ana Maria Prodan, pentru a semna cu firma fraților Ioan și Victor Becali, Becali Sport, dar pentru ruperea acestei înțelegeri este obligat să achite 500.000 de euro. Ana Maria Prodan a declarat că în urmă cu aproximativ o lună a primit un fax prin care Cristea solicita ruperea înțelegerii. "Am primit un fax acum o lună și ceva, cred, și i-am trimis și eu înapoi răspuns că nu poate face asta decât dacă îmi achită 500.000 de euro. De când a văzut clauza, Cristea n-a mai dat niciun semn de viață. Să-mi dea 500.000 și poate să plece și el și Dică", a precizat impresarul. Adrian Cristea și Nicolae Dică, jucător ce dorește, de asemenea, să fie reprezentat de frații Becali, mai au doi ani de contract cu firma Anei Maria Prodan, la care este asociat și fotbalistul Fiorentinei Adrian Mutu.
Mai au doi ani de contract
"Ei sunt jucătorii mei pe încă doi ani. Au semnat în exclusivitate cu mine. Ei la fiecare început de an trebuie să-mi dea 10 la sută din veniturile lor. Contractele sunt bine făcute, nu scapă așa ușor", a adăugat procuratorul. Ana Maria Prodan susține că atât Cristea, cât și Dică sunt obligați de cluburile Dinamo și Steaua să semneze cu Becali Sport. "Jucătorii nu prea vor, îi cunosc bine. Dică nici n-a mai vrut să dea ochii cu mine de când a semnat în paralel și cu Giovanni. Cristea la fel. Dar ce să facă dacă cei din conducere îi forțează să treacă la Becali?", a adăugat Ana Maria Prodan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















