
Gimnastica feminină românească dă semne că pregătește o nouă generație de campioane, după ce o parte dintre sportivele cu performanțe deosebite au ales să pună capăt carierei, principalul motiv fiind legat de vârstă. Andreea Munteanu a reușit, ieri, să își adjudece medalia de aur la bârnă și să urce pe treapta a treia a podiumului la sol, în cadrul Trofeo Citta di Jesolo, din Italia. În prima dintre finale, sportiva noastră a fost notată cu 14.833 și le-a depășit pe Elisa Meneghini (14.200), din Italia, și pe Alyssa Baumann (14.200), care a reprezentat Statele Unite ale Americii. La sol, Andreea Munteanu a primit 13.967 de puncte, grație cărora a reușit să își adjudece medalia de bronz. Pe prima treaptă a podiumului a urcat americanca Mykayla Skinner, notată cu 14.533, iar argintul i-a revenit compatrioatei sale, Kyla Ross (14.233). Ea nu a fost singura reprezentantă a țării noastre în aceste două finale. Românca ?ê?£tefania Stănilă le-a încheiat pe ambele pe poziția a cincea, obținând punctajul 13.700, respectiv 13.633.
Start ezitant
Sportivele noastre au obținut, astfel, rezultate foarte bune în finalele probelor de bârnă și sol, dar experiența lor la Trofeo Citta di Jesolo, din Italia, nu a fost plăcută din primul moment. În cursul zilei de sâmbătă, Andreea Munteanu și ?ê?£tefania Stănilă s-au clasat pe treapta a 13-a, respectiv 14-a, a clasamentului la individual-compus. Vestea bună a venit doar din partyea echipei de junioare, formată din Laura Jurcă, Andra Butuc, Ștefania Orzu, Asiana Peng, Andra Stoica și Andreea Iridon, care a câștigat argintul, cu un punctaj total de 212,900 de puncte.
foto: www.intlgymnast.com
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















