Home Sport Andrei Pavel, pe tabloul principal la Rotterdam

Andrei Pavel, pe tabloul principal la Rotterdam

DISTRIBUIŢI

Tenismenul Andrei Pavel, care a ajuns pe tabloul principal după ce a jucat în calificări, a acces în turul doi al turneului de la Rotterdam, dotat cu premii în valoare totală de 782.250 de euro, a anunţat site-ul oficial al competiţiei. Pavel l-a învins în runda inaugurală cu scorul de 6-1, 6-1 pe italianul Daniele Bracciali. Pentru calificarea în turul doi, Pavel va primi cinci puncte ATP şi un cec în valoare de 11.310 euro. La dublu, Andrei Pavel, care face pereche cu germanul Alexander Waske, va întalni în primul tur cuplul Paul Hanley/Kevin Ullyett (Australia/Zimbabwe), cap de serie numărul 3.

Mutu, criticat de presa italiană

Atacantul Adrian Mutu a fost considerat de site-urile calciotoscano.it şi goal.com unul dintre cei mai slabi jucători ai echipei AC Fiorentina în meciul caştigat în deplasare cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Catania, în etapa a XXIII-a a campionatului Italiei. Cele două site-uri i-au acordat nota 5,5 internaţionalului roman, la fel ca şi coechipierului său Pazzini. -Geniul roman a fost nervos şi nu a putut crea pericol în careul advers-, a scris calciotoscano.it. Atacantul Adrian Mutu a fost titular, a primit un cartonaş galben în minutul 31 şi a fost înlocuit în minutul 55 cu Reginaldo, în partida din deplasare cu Catania. Meciul s-a disputat la Rimini, deoarece stadionul din Catania este suspendat pană la finalul actualului sezon.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.