Asteptat cu mare interes, dovada afluenta de public, meciul din urbea lui Sechelariu a adus Stelei o victorie absolut necesara pentru a mai spera la detronarea liderului. Izbanda ros-albastrilor s-a conturat insa pe fondul unui arbitraj penibil, Augustus Constantin impartind dreptatea dupa un regulament numai de el stiut. Balanta arbitrului a inclinat, repetat, in favoarea oaspetilor, ceea ce ne trimite la concluzia ca am asistat la o victorie mincinoasa a Stelei – nu mai conteaza, in context, ca jocul de ansamblu prestat de elevii lui Piturca a fost superior, ca golul a venit normal si, poate, meritat, ca scorul putea lua proportii, ca replica amfitrionilor nu s-a ridicat la nivelul ambitiilor afisate inainte de meci, desi se pornea la lupta cu un handicap major (absenta cuplului de atacanti Cursaru – Ciocoiu)… Nimic din toate acestea nu mai au relevanta. Raman, ca o amintire urata, gafele centralului valcean, un june care a suflat in panzele goeletei militare cu o insistenta suspecta…
Reprosurile care il vizeaza pe Augustus sunt multe. Primul, si cel mai important, este acela al -lovirii sub centura- a Bacaului, dupa primele 10 minute de joc. Atunci, arbitrul l-a eliminat pe Prunea, la o faza in care portarul nu trebuia sa primeasca, aidoma lui Aliuta, decat un cartonas galben. Mijlocasul stelist l-a accidentat, intervenind periculos, prin alunecare, la o minge trimisa in adancime. Prunea a protestat, l-a impins pe Aliuta si a vazut -rosu- direct. Eroare grava a lui Augustus, care a oferit Stelei superioritatea numerica, gratie careia putea sa-si pandeasca victima cu rabdare, pana la lovitura decisiva – care avea sa vina dupa o ora de fotbal chinuit, lipsit de virtuti, o lupta surda. Faza golului a devenit clasica la echipa din Ghencea. Centrare perfecta, de pe flancul drept, a lui Florentin Dumitru si, aparut ca din pamant, nesupravegheat, Trica finalizeaza cu o lovitura de cap precisa. La 0-0, dupa eliminarea lui Prunea, adica a liderului bacauanilor, Augustus a fluierat, discret, pro-Bacau, incercand sa-si repare greseala! Si sa refaca, daca s-ar fi putut, echilibrul numeric. Nu s-a putut. Si s-a inglodat in pacate! A mai dat si alte faulturi in favoarea gazdelor, senzatia fiind aceea – repetam – ca incerca sa dreaga busuiocul. Simtindu-se probabil cu musca pe caciula, centralul a intrat, inevitabil, in hora compromisurilor si dupa pauza. Arbitrajul sau a fost la fel de slab, gafele au tintit iarasi momente decisive. Bacaul a avut o faza la care din 10 arbitri, opt ar fi dat penalty (fault asupra lui Fl. Petcu). Ghinionul formatiei locale: Augustus facea parte din categoria minoritara! In rest, decizii contestate din abundenta. Nemaistiind ce, cum si cat sa acorde in compensatie, arbitrul valcean a devenit el insusi personajul principal al intalnirii, in locul fotbalistilor. Prestatia sa ridica, logic, numeroase semne de intrebare in privinta valorii care ii este atribuita de responsabilii Comisiei Centrale a Arbitrilor. Considerat mare speranta a arbitrajului nostru, Augustus calca in strachini, clacheaza la jocurile importante. Inainte de a fi o chestiune de moral, pare a fi, accentuam, una ce tine de valoare, mai bine zis de lipsa ei.
Steaua a obtinut ce si-a propus si, chiar daca evolutiile sale nu depasesc cota mediocritatii, are o constanta care ii permite, iata, sa spere ca se va apropia si mai mult de Rapid. Incet, dar sigur – pare a fi deviza formatiei lui Piturca. Pana acum, e adevarat, si cu sprijinul arbitrilor, meciurile cu Astra si Bacaul fiind elocvente, strategia tine. De partea cealalta, trupa lui Ilie Dumitrescu a vrut, dar n-a putut. Iar cand ti se mai pun si contre din start, esecul devine o certitudine.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















