
Managerul echipei Manchester United, Alex Ferguson, s-a arătat interesat de achiziționarea atacantului bulgar al formației Tottenham Hotspur, Dimitar Berbatov, oferindu-i în schimbul acestuia pe jucătorii Wes Brown și Louis Saha, plus suma de opt milioane de euro. Alex Ferguson ar dori ca transferul internaționalului bulgar să se realizeze în ianuarie, după ce în vara anului 2007 a ratat achiziționarea acestuia. Oficialii clubului Tottenham Hotspur s-au arătat interesați de fotbalistul portughez al celor de la Manchester United, Nani, dar Alex Ferguson nu dorește ca acesta să facă parte din înțelegere. Wes Brown a refuzat oferta de mărire a contractului la 70.000 de euro pe săptămână. Contractul lui Brown cu gruparea Manchester United expiră în vara anului 2008, din ianuarie el putând primi oferte de la alte cluburi. Alex Ferguson este nemulțumit de accidentările dese ale atacantului Louis Saha din ultimul an și jumătate, și de aceea este dispus să se despartă de atacantul francez.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















