Home Sport Bogdan Vintilă acuză arbitrajul după eșec

Bogdan Vintilă acuză arbitrajul după eșec

DISTRIBUIŢI

Viitorul Constanța nu a reușit să îi facă față lui FC Botoșani, moldovenii reușind să se impună pe teren propriu cu un scor mai mare decât s-ar fi putut aștepta, 3-1. Antrenorul oaspeților, Bogdan Argeș Vintilă, a preferat să îi acuze pe arbitrii și să își menajeze elevii, cărora la finalul meciului le-au cedat nervii. „Puteam câștiga acest meci, dar nu am fost lăsați! Maniera de arbitraj a fost total contra noastră. Am urmărit meciul cu Timișoara și am văzut două eliminări și chiar am pregătit jucătorii pentru a preîntâmpina așa ceva. Este foarte greu să digeri situația în care jucătorii îți plâng în vestiar și te întreabă: «De ce domn profesor?» Și nu știi ce să le spui. Cel mai greu este să le explici. S-a interpretat greșit că jucătorii mei au sărit la bătaie. Au reacționat la sentimente”, a declarat Vintilă.
Tehnicianul constănțenilor a precizat că gazdele au apelat la mai multe practici lipsite de fair-play pentru a-și mări șansele de victorie: „Este o echipă experimentată, care se vaită, care provoacă. Jucătorii se trântesc pe jos, tocmai pentru a scoate faze fixe! Ei sunt buni la aceste faze fixe, pe care știu să le provoace. Copiii mei nu au știut să gestioneze situația”.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.