Home Sport Bratu, rechemat la prima echipa

Bratu, rechemat la prima echipa

DISTRIBUIŢI

Suspendarea lui Claudiu Niculescu pentru meciul cu CFR Cluj l-a obligat pe Florin Marin sa-l readuca in lotul -cainilor- pe Florin Bratu, care s-a prezentat in cantonamentul de la Saftica, ieri, la ora 16.30. Atacantul a fost trimis sa se pregateasca cu echipa a doua dupa ce a refuzat sa intre in teren in ultimele minute ale derby-ului Dinamo – Steaua (1-1). Atitudinea sfidatoare la adresa antrenorului l-a costat pe Bratu 500 de dolari si doua meciuri in fata televizorului. Claudiu Niculescu nu va putea juca in partida de la Cluj din cauza cartonasului rosu primit sambata. Arbitrul intalnirii Dinamo – Gloria (3-1), Sorin Corpodean, a apreciat ca atacantul -cainilor- l-a lovit intentionat cu cotul pe mijlocasul ardelenilor, Gabi Muresan.

Chiar daca Florin Marin nu a reusit sa adune decat un punct din derby-urile cu Steaua si Rapid, tehnicianul se bucura in continuare de sprijinul conducerii din Stefan cel Mare. Unul dintre actionarii dinamovistilor, Vladimir Cohn, a dezvaluit ca una dintre variantele importante luate in calcul pentru postul de antrenor, in sezonul urmator, este chiar Florin Marin, care in prezent este detasat in -Groapa-, el fiind sub contract cu Federatia Romana de Fotbal. Pentru a-si asigura serviciile lui -Flocea- si in sezonul viitor, Dinamo trebuie sa achite FRF o clauza de reziliere a contractului selectionerului reprezentativei de tineret in valoare de 150.000 de dolari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.