Razvan Lucescu se confrunta cu probleme din ce in ce mai mari legate de jucatorii pe care ii are la dispozitie pentru meciul retur cu FK Sarajevo (1-0 pentru bosniaci in tur), care va incepe la ora 19.30. Accidentarile lui Romeo Stancu, Danut Perja, Lucian Burdujan si Cristian Sapunaru au subtiat si mai mult lotul. Ghinioanele par ca se tin scai de Rapid, Lucescu jr anuntand la conferinta de presa de ieri ca este posibil ca Mugurel Buga sa nu poata fi folosit asta-seara din cauza unei accidentari suferite in timpul meciului cu Universitatea Craiova. -Dupa meciul cu Craiova, Buga a simtit niste dureri si folosirea lui in partida cu Sarajevo ramane incerta-, a afirmat tehnicianul giulestenilor.
Cu toate acestea, exista si vesti bune din tabara rapidista. Razvan Lucescu poate conta pe portarul Danut Coman pentru partida cu bosniacii, iar in atac, ar putea aparea ca titular Viorel Moldovan, care a revenit in Giulesti in urma cu trei saptamani. Fostul international l-ar inlocui in atacul -alb-visiniilor- pe australianul Ryan Griffiths. Moldovan a marcat sambata, contra Universitatii Craiova, primul sau gol pentru Rapid in actuala stagiune.
Valvis cedeaza actiuni fanilor
Luptele interne de la Rapid sunt inca departe de a se fi incheiat, cu toate ca Jean Valvis a incercat sa ingroape securea razboiului. Omul de afaceri a explicat ca, la Adunarea Generala a FC Rapid, ce a avut loc luni, i-a inmanat lui George Copos o cerere de conciliere, care a fost insa respinsa. -Am cerut acolo sa platesc din buzunarul meu auditul la AFC Rapid, iar ulterior sa vars in vistieria clubului 2,5 milioane de euro, ca subscriere la majorarea de capital social a clubului. In acea solicitare mai precizam ca, daca este nevoie, pot sa preiau pozitia de sponsor secundar al echipei-, a spus Valvis, dezvaluind si faptul ca este gata sa cedeze o parte din actiunile sale suporterilor -visiniilor-.
Oficialul rapidist a explicat ca poate ceda actiuni suporterilor rapidisti, deoarece -in statutul FC Rapid SA nu este prevazut un drept de preemtiune la vanzarea actiunilor-. -Din dorinta de a informa corect suporterii rapidisti si de a-i implica in viata activa a clubului, am luat decizia de a ceda un numar important de actiuni la SC FC Rapid SA unor suporteri, membri ai site-ului forzarapid.ro, precum si ai Ligii Suporterilor. Voi ceda 30 de actiuni catre suporterii membri ai site-ului forzarapid.ro si alte 30, sau chiar 60, catre Liga Suporterilor Rapidisti. Actiunile vor fi cedate cu suma simbolica de un euro, iar banii stransi vor fi cedati clubului pentru achizitionarea si montarea unor becuri la caile de acces de la tribuna a II-a-, a explicat Valvis.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















