Stadion: Dan Paltinisanu; spectatori: 35.000.
Au marcat: Buia (*50), M. Oprea (*78) / Kirita (*53), Barcauan (*65), Tamas (*91).
POLI AEK TIMISOARA: Bogdan – Marisescu, Zanc, Constantinovici, Poenaru (*33 Suleap) – Buia, M. Nicolae (*77 Prodan), Soltuz, R. Stancu (*63 Dobre) – Silvasan, M. Oprea.
DINAMO BUCURESTI: Cr. Munteanu – Kirita, Onut, Tamas, Frasineanu – Stoican, Parvu, Tames (*89 Mitea), V. Munteanu (*82 Florentin Petre) – Danciulescu (*63 Grigorie), Barcauan.
A arbitrat Sorin Burloiu, ajutat de D. Burloiu si Z. Szekely.
Cartonase galbene: Constantinovici, Nicolae, Buia / Frasineanu, Kirita, Barcauan.
Cartonase rosii: Marisescu (*36), Zanc (*87), Suleap (*93) si Constantinovici (*93).
Dinamo s-a intors de pe Bega cu trei puncte mari, dar si-a gasit scaparea de furia galeriei banatene doar cu ajutorul unei dube a Jandarmeriei care i-a transportat pe jucatori la aeroport. Din start, partida se anunta extrem de tensionata, antecedentele din istoria confruntarilor directe facandu-i pe fanii gazdelor sa considere gruparea din Sos. Stefan cel Mare -dusmanul de clasa al lui Poli-. Maniera de arbitraj a lui Sorin Burloiu a turnat gaz pe foc si meciul a devenit unul incendiar. Atmosfera creata in tribune de cei 35.000 de suporteri timisoreni i-a timorat pe elevii lui Cornel Dinu, care in primele 45 de minute au lasat impresia ca nu fac fata presiunii publicului. A venit insa faza din minutul 36, cand, pentru prima data, s-a rupt echilibrul numeric: Oprea a trimis balonul in plasa, dupa un fault asupra portarului bucurestean, arbitrul a anulat golul. -Cainii- au executat repede lovitura libera, in timp ce gazdele protestau in jurul arbitrului, Danciulescu a scapat spre buturile adverse, iar Marisescu a ales ca ultima solutie faultul ce i-a adus cartonasul rosu. Oficialii lui Poli au acuzat insa faptul ca dinamovistii au executat lovitura libera neregulamentar. In mitanul secund, atmosfera -mirosea a praf de pusca-. Desi cu un om in minus, banatenii s-au batut cu o indarjire rar intalnita, iar Buia a demonstrat ca are o veritabila -alergie la caini-. El a deschis scorul cand fumul petardelor bagase meciul in ceata, dar bucuria i-a fost de scurta durata, in numai un sfert de ora, oaspetii rasturnand prin Kirita si Barcauan situatia de pe tabela. Incredibilul s-a produs in min. 78, cand M. Oprea l-a obligat pe Munteanu sa scoata pentru a doua oara balonul din ate si a reaprins speranta in inimile timisorenilor. La orizont se profila o remiza, care ar fi fost mai aproape de adevar. Cu trei minute inainte de final, Zanc are o intrare mai tare la un bucurestean si Burloiu ii arata si lui rosu, fotbalistul fiind cu greu potolit de antrenorii sai. Chiar si in aceste conditii, senzatia era ca gazdele vor rezista atacurilor dinamoviste. Verdictul a fost dat insa in primul minut al prelungirilor, cand Tamas a prins un sut de la 25 de metri, la care portarul Bogdan a reactionat cu intarziere, stabilind invingatoarea. Ultimele secvente devin penibile, nervii cedeaza si Suleap si Constantinovici sunt trimisi si ei la vestiare, furia suporterilor atingand limite nebanuite.
Atacurile la adresa brigazii de arbitri s-au declansat imediat dupa joc. Fara a mai tine cont ca ar putea fi suspendati pentru declaratiile facute, timisorenii i-au facut -sclavi ai lui Dinamo-, iar Zanc nu s-a sfiit sa spuna ca -a fost jaf la drumul mare, iar arbitrii sunt niste parveniti!- Chiar daca are acoperire regulamentara (la limita!) in deciziile prin care a facut ca Poli sa termine jocul in doar sase jucatori de camp, Burloiu a lasat impresia, prin prestatia sa generala, ca i-a impins de la spate pe -caini-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















