Deşi se află în fruntea clasamentului cu un avans de 15 puncte, în Ştefan cel Mare apele devin tot mai tulburi, din cauza jocului foarte slab practicat de Dinamo în ultimele partide. Marea problemă a antrenorului Mircea Rednic o constituie compartimentul ofensiv, care nu mai dă randamentul cu care toată lumea era obişnuită în turul campionatului. Deşi nu îi place să recunoască, tehnicianul dinamovist a pierdut, în această iarnă, o piesă foarte importantă din atacul alb-roşilor, Ionel Ganea, care a preferat să plece la rivala din Giuleşti.
Astfel, este explicabil efortul deosebit depus de oficialii clubului din Ştefan cel Mare, care sunt în tratative cu mai mulţi jucători de profil ofensiv, însă deocamdată nu este nimic sigur.
Unul dintre atacanţii doriţi la Dinamo este ecuadorianul Darwin Caicedo, care a şi semnat deja cu gruparea din Ştefan cel Mare, însă acesta se antrenează în continuare cu fosta sa echipă şi a declarat pentru presa sud-americană că nu ştie cand va pleca în Romania. -Am un contract, impresarul mi-a spus că am fost înscris deja în competiţia din Romania-, a precizat atacantul.
Celălalt jucător aflat în tratative cu Dinamo, atacantul portughez Mateus, va fi lăsat de echipa sa, Gil Vicente, în momentul în care oficialii lusitani vor primi garanţiile financiare din partea dinamoviştilor. -Există un acord de principiu, dar sunt anumite condiţii fără de care transferul nu se face. Sportivul continuă să aparţină de Gil Vicente şi va reveni după testele medicale-, a declarat preşedintele clubului Gil Vicente, Antonio Fiuza.
Bomba ar putea veni însă la finalul acestui sezon, cand oficialii din Ştefan cel Mare vor încerca transferul definitiv al lui Ianis Zicu, de la Inter Milano.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















