Tehnicianul -galacticilor-, Fabio Capello, i-a şocat pe spectatorii aflaţi pe -Santiago Bernabeu- la meciul dintre Real şi Zaragoza, scor 1-0, după ce le-a arătat degetul mijlociu fanilor din spatele băncilor de rezerve. La conferinţa de presă de la sfarşitul partidei, tehnicianul italian şi-a cerut scuze, încercand să explice motivul pentru care a recurs la un asemenea gest. -În primul rand vreau să-mi cer scuze tuturor celor care au văzut acest lucru. Din prima zi cand am venit la Madrid, au fost doi suporteri care m-au apostrofat, iar astăzi cei doi au întrecut orice măsură. Ca antrenor al lui Real Madrid sunt conştient că nu aveam voie să recurg la aşa ceva şi vreau să-i rog pe fani să mă ierte-, a declarat Capello, care a adăugat şi faptul că tot cei doi suporteri l-au înjurat şi în urmă cu zece ani, cand a antrenat prima oară pe Real Madrid.
Rezultatele slabe din ultima vreme ale -galacticilor- a dus la crearea unei situaţii tensionate în jurul echipei, care ocupă în acest moment locul al treilea în Primera Division, după Barcelona şi liderul FC Sevilla. De asemenea, plecarea starului englez David Beckham la formaţia americană LA Galaxy, precum şi zvonurile apărute despre o posibilă plecare a simbolului Raul au contribuit la această atmosferă încărcată.
Real Madrid nu este singura formaţie aflată în această situaţie, o altă echipă aflată în tensiune este rivala FC Barcelona. Antrenorul Frank Rijkaard, recunoscut pentru calmul său, a spart un plexiglas al băncii tehnice în timpul partidei pierdute cu 3-1 în faţa celor de la Espanol.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















