Echipa CIP Deva a învins, luni seară, la Târgu Mureş, cu scorul de 6-4 (3-2), formaţia ACS Odorheiu Secuiesc II, în finala Cupei României la futsal. Pentru învingători au marcat Dobre *9, *21, Matei *13, Molomfălean *16, *30 şi Gherman *35, în timp ce pentru învinşi au înscris Şotârcă *2 – autogol, Leitao *8, Mihaly *29 şi Gyurcsany *39.
CIP Deva a reuşit să câştige în acest sezon şi titlul de campioană şi va reprezenta România în UEFA Futsal Cup, cea mai puternică competiţie intercluburi din Europa.
-Am demonstrat încă odată, dacă mai era de demonstrat ceva, că CIP Deva este cea mai puternică echipă de fotbal în sală din România. Promit că în continuare mulţi ani de acum încolo ora exactă în futsal se va da de la Deva-, a declarat vicepreşedintele grupării devene, Paul Grecu.
Supercupa României la futsal, meci care ar fi terebuit să pună faţă în faţă câştigătoarea campionatului şi pe cea a Cupei României nu va mai avea loc. -Vom împărţi echipa în două – albi cu albaştrii – şi vom juca între noi-, a propus în glumă unul dintre finanţatorii clubului CIP Deva, George Mara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















