Home Sport Codrea, providential pentru Siena

Codrea, providential pentru Siena

DISTRIBUIŢI

Mijlocaşul naţionalei Romaniei, fostul piteştean Paul Codrea, a fost cel mai bun jucător al formaţiei sale, Siena, în spectaculoasa partidă contra echipei Cagliari, meci care s-a încheiat nedecis, 2-2. Codrea a înscris golul din minutul 82 prin care Siena a smuls un punct vecinei de clasament, printr-un şut superb de la aproximativ 25 de metri. Mai mult, agenţiile de presă din Italia consemnează faptul că mijlocaşul nostru a avut o evoluţie bună, nepierzand niciun duel cu fotbaliştii echipei gazdă, în ciuda faptului că a încasat un cartonaş galben în minutul 33. Cu acest punct, Siena a reuşit să se menţină la o distanţă liniştitoare de grupul formaţiilor care se luptă pentru evitarea retrogradării, fiind la doar şapte puncte distanţă de un loc de Cupa UEFA. Sambătă, Paul Codrea şi coechipierii săi vor juca pe propriul teren în compania formaţiei AC Milan.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.