Preşedintele Federaţiei Europene de Fotbal, Michel Platini, şi-a oferit întregul sprijin faţă de decizia forului italian de a suspenda toate activităţile fotbalistice din Peninsulă ca urmare a violenţelor de la partida dintre Catania şi Palermo, care au dus la moartea unui inspector de poliţie. De asemenea, conducătorul UEFA a ţinut să transmită condoleanţe familiei celui care a decedat în timpul confruntărilor dintre fanii celor două formaţii italiene. -În primul rând, vreau să-mi exprim regretul faţă de cele întâmplate, iar împreună cu toţi cei din conducerea forului european vreau să transmit condoleanţe familiei inspectorului Filippo Raciti, care şi-a pierdut viaţa în aceste incidente.-
Noul şef al UEFA a mai declarat că violenţa de orice fel nu îşi are locul în fotbal, iar în acest sens va face tot posibilul pentru a o elimina. -Violenţa este inacceptabilă şi nu are ce să caute în acest sport. Nu putem tolera aşa ceva şi trebuie să o eliminăm. Din acest motiv, suntem de acord cu toate deciziile luate de către forul italian de fotbal-, a declarat Michel Platini.
Inspectorul de poliţie Filippo Raciti (38 de ani) a murit vineri seară, în timpul incidentelor de la meciul Catania – Palermo, scor 1-2, din etapa a XXII-a din Serie A. Ca urmare a acestor incidente, în urma cărora 19 persoane au fost arestate şi alte 71 rănite, meciurile din toate ligile campionatului Italiei, precum şi cele ale echipelor naţionale de seniori şi tineret care erau programate săptămâna viitoare au fost suspendate pe termen nedeterminat. Reprezentativa Italiei urma să întâlnească miercuri, 7 februarie, naţionala României.
Presa italiană susţine că această stare va dura aproximativ două săptămâni, după care activităţile fotbalistice din Peninsulă ar putea fi reluate, însă fără ca accesul pe stadion al spectatorilor să fie permis. De asemenea, se ia în calcul şi interzicerea ca suporterii echipei oaspete să mai efectueze deplasări pentru a urmări meciurile echipei favorite.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















