
Cu toate că 1Martie este ziua în care femeile primesc mărțișoare drept simbol al primăverii, fotbaliștii lui Cornel Țălnar și-au prins în piept, legate cu un șnur alb-roșu, trei puncte ce îi mențin în lupta pentru locurile de Liga Campionilor. La Mioveni, "câinii roșii" și-au luat revanșa asupra echipei conduse de Sorin Cârțu, ce îi eliminase din Cupa României, ultimul trofeu pe care îl puteau cuceri în acest sezon deloc fericit.
Dinamo București a învins sâmbătă în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), formația Dacia Mioveni, într-un meci din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, rezultatul făcând și victime în tabăra argeșenilor, în persoana lui Sorin Cârțu, care și-a dat imediat demisia. Vulcanicul antrenor a spus imediat după meci că mediocritatea unor elevi de-ai săi l-a împins la un asemenea gest. "Nu sunt obișnuit să tolerez la nesfârșit mediocritatea și submediocritatea unor jucători care nici măcar nu cred în obiectivul nostru de salvare de la retrogradare. De aceea mă dau la o parte. Plec și nu mai vin. Cu astfel de jucători ca la Dacia eu nu mai continui și prefer să mă retrag."
Partida de la Mioveni nu a fost deloc ocolită de acuzații, atât din partea spectatorilor, ce au strigat către președintele executiv al FC Dinamo că "umblă la butoane", cât și din partea unor invitați din tribuna oficială, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, arătându-se suspicios în privința unor jucători de la Dacia: "Mi se pare că la meciul ăsta trei, patru jucători de la Dacia au fost ÇblatÈ. Ceva nu mi-a mirosit bine".
Pentru dinamoviști, cele trei puncte de la finalul partidei cu Dacia au fost completate și cu revenirea lui Ianis Zicu cu gol după accidentarea din meciul cu Lazio Roma, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















