Home Sport Dinamo și Unirea Urziceni, egal pentru Rapid

Dinamo și Unirea Urziceni, egal pentru Rapid

DISTRIBUIŢI

Dinamo București a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), meciul susținut în compania formației Unirea Urziceni, în etapa a XXX-a a Ligii I. Golul bucureștenilor a fost marcat de Torje, în minutul 80, în timp ce Unirea a egalat prin Stancu, din penalty, în prelungirile partidei.
Antrenorul ialomițenilor, Dan Petrescu, s-a declarat mulțumit de rezultat, dar a menționat și faptul că elevii săi ar fi putut obține victoria dacă meciul ar fi continuat încă două-trei minute. "Când joci în deplasare contra campioanei, nu poți să nu fii mulțumit cu un asemenea rezultat. Pe final am jucat cu trei vârfuri și cu Mara în spatele lor. Trebuia să riscăm. Dacă mai erau două-trei minute, puteam să câștigăm."
Cornel Țălnar, antrenorul "câinilor", a evocat din nou un arbitraj anti-Dinamo, considerându-l pe centralul Colțescu rău intenționat. "Sunt supărat. Nici dacă era dușman de moarte cu cineva de la Dinamo, nu putea să dea acel penalty."
Rezultatul final nu mulțumește pe niciuna dintre cele două echipe aflate în luptă directă pentru locurile de Cupa UEFA, egalul avantajând indirect pe Rapid, care se rupe de pluton, cu 55 de puncte.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.