Atacantul camerunez al Barcelonei, Samuel Eto*o, a revenit la antrenamentele campioanei Spaniei, după ce a fost ţinut departe de gazon timp de trei luni, din cauza unei accidentări suferite la genunchi. Chiar dacă antrenorul Frank Rijkaard este entuziasmat de prezenţa acestuia la antrenamentele catalanilor, alături de Ronaldinho, Deco şi ceilalţi -extratereştrii-, camerunezul a declarat că nu vrea să forţeze revenirea sa în meciurile oficiale, deoarece îşi doreşte să se refacă şi să poată jucă la potenţialul său maxim. -Nu mi-am stabilit o dată cand voi reveni la meciuri. Atunci cand o voi face, vreau să fiu sută la sută pregătit. Sunt nerăbdător să joc, dar vreau să mă bucur de acest sport o perioadă cat mai lungă. Nu am de gand să îmi risc genunchiul doar pentru două trei zile de aşteptare-, a declarat Eto*o.
În absenţa sa, Barcelona s-a calificat în optimile Ligii Campionilor şi se află pe locul al doilea în Primera Division, la două puncte în spatele celor de la FC Sevilla, avand un meci mai puţin disputat. Din păcate pentru Frank Rijkaard, în ultimele meciuri, catalanii nu şi-au mai găsit cadenţa şi inspiraţia din ultimii doi ani, iar în cele trei partide disputate în 2007 nu au cunoscut gustul victoriei. În ultimul meci, -extratereştrii- au fost învinşi de rivalii concitadini de la Espanol, cu scorul de 3-1. -Aceste lucruri se mai întamplă. Abia am ajuns la jumătatea campionatului şi mai este mult de jucăt. Vom vedea unde ne aflăm la finalul sezonului-, a explicat fostul golgheter al Barcelonei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















