După înfrângerea suferită în etapa a XXVIII-a, cu Poli Iaşi, formaţia FC Argeş pare să nu mai aibă nicio scăpare de aerul rece al dimineţii, din Liga II. Distanţa faţă de ultima poziţie care asigură prezenţa în sezonul viitor al primului eşalon a ajuns la opt puncte. Astfel, patronul grupării piteştene, Cornel Penescu pare disperat în această situaţie şi recurge la soluţii pe care ar putea să le regrete mai târziu. Măsura luată de oficialul argeşean, cea care i s-a părut a fi cea mai bună pentru echipa sa, a fost să întrerupă colaborarea cu antrenorul jucător, Dorinel Munteanu. -Am încheiat colaborarea cu Dorinel Munteanu, deoarece atunci când un antrenor nu are rezultate şi echipa nu merge bine, trebuie un şoc. În locul său l-am numit ca interimar pe Constantin Cârstea şi sperăm că această schimbare va fi benefică pentru echipă-, este de părere Cornel Penescu.
Se pare că celebrele -şocuri- de care au nevoie echipele aflate în criză de rezultate au devenit o modă în -Liga lui Mitică-. Totuşi, FC Argeş avea nevoie de un om ca Dorinel Munteanu, probabil singurul care s-a luptat cu adevărat pentru a mai da speranţe fanilor piteşteni. -Am încheiat de comun acord cu domnul Penescu colaborarea cu FC Argeş. Îmi pare rău că s-a terminat aşa. Mi-ar fi uşor să arunc cu acuze în stânga şi dreapta acum, dar nu cred că e cazul. Băieţii înţeleg situaţia în care se află echipa şi pot să salveze echipa. Şanse mai sunt şi cred că prin această schimbare s-a creat un şoc care va fi benefic echipei-, a declarat Dorinel Munteanu, care va rata ocazia de a juca împotriva fostei sale echipe, CFR Cluj, împotriva căreia FC Argeş va evolua duminică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















