Home Sport Finala pentru a fi sau a nu fi in Europa

Finala pentru a fi sau a nu fi in Europa

DISTRIBUIŢI

În oraşul de pe Bega toată lumea vorbeşte despre finala Cupei României, ce va avea loc sâmbătă seara, partidă în care se vor întâlni Poli Timişoara şi Rapid. Această finală are o semnificaţie deosebită pentru suporterii celor două formaţii, care sunt înfrăţiţi de mai mulţi ani. De altfel, spectacolul din tribună va fi cu siguranţă unul mult peste ceea ce suntem obişnuiţi să vedem pe stadioanele din România.

Chiar dacă entuziasmul spectatorilor este unul imens, cele două echipe au suferit destule dezamăgiri în campionat, singura şansă de a se redresa în faţa patronilor fiin această finală, care va aduce calificarea în Cupa UEFA.

După ce au ratat obiectivul din campionat, şi au terminat pe un ruşinos loc şapte, timişorenii se gândesc doar la finala de sâmbătă, pe care nu au voie să o piardă. Atacantul Gigel Bucur speră ca jucătorii şi conducerea clubului să rămână uniţi, pentru a fi linişte înaintea acestui meci capital. -Ne pare rău că nu am reuşit să ne clasăm pe locul 6 obiectivul nostru, dar a rămas cupa şi sperăm să câştigăm pentru că acel meci este cel mai important. Nu are ce să se întâmple rău în aceste zile. Sunt sigur că patronul va fi alături de noi pentru că trebuie să fim uniţi, să ne adunăm forţele şi să câştigăm în finală-, a declarat Gigel Bucur.

De partea cealaltă, Rapidul a încheiat campionatul cum nu se putea mai rău, cu o înfrângere usturătoare în faţa penultimei clasate, FC Naţional. Totuşi, înfrângerea cu 0-4 nu l-a afectat prea mult pe tehnicianul Răzvan Lucescu. Tehnicianul rapidist a folosit mai mulţi jucători de la echipa a doua, preferând să-şi menajeze titularii pentru finala Cupei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.