Fostul internaţional Florea Dumitrache (59 de ani) a încetat din viaţa joi dimineaţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde era internat de trei săptămâni, în urma unui atac cerebral.
Fostul atacant dinamovist Florea Dumitrache a fost supus la Spitalul Universitar de Urgenţă, unei intervenţii chirurgicale în cadrul căreia i-a fost înlăturat un hematom cerebral. În ciuda efortului făcut de medici, acesta nu a mai rezistat şi a decedat.
Dumitrache a jucat 31 de meciuri în echipa naţională a României, făcându-şi debutul într-o partidă cu Olanda, în data de cinci iunie 1968, scor 0-0. De asemenea, a reuşit să marcheze de 15 ori sub tricoul echipei naţionale. A făcut parte din lotul care a evoluat la turneul final al Cupei Mondiale din 1970. El a mai jucat la echipele Jiul Petroşani şi Corvinul Hunedoara. În cele 357 de meciuri disputate în Divizia A a înscris 170 de goluri. Dumitrache a fost golgheterul primei ligi în anii 1969 şi 1971. El a mai jucat 20 de meciuri în cupele europene, înscriind 8 goluri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















