Cea mai buna formatie din afara Bucurestiului, CFR Cluj, se misca serios pe piata transferurilor si dupa doar o saptamana de vacanta au mai obtinut semnaturile a doi jucatori din campionatul Portugaliei. Primul dintre cele doua noi achizitii ale -feroviarilor- este Frederico Emanuel Tavares Martins -Fredy-, fundasul stanga de origine portugheza care a evoluat pentru echipa Pacos Ferreira. Cel de-al doilea jucator este fundasul dreapta francez al echipei Estrela Amadora, Antony Da Silva -Tony-. Cei doi aparatori au varsta de 27, respectiv 26 de ani.
Presedintele clujenilor, Iuliu Muresan, s-a declarat nemultumit de randamentul fundasilor echipei sale in prima parte a campionatului – CFR primind 25 de goluri in 19 etape – si a scos astfel din buzunar aproximativ o jumatate de milion de euro pentru achizitionarea celor doi fundasi. Fredy a costat 150.000 de dolari, in vreme ce francezul Tony Da Silva a fost transferat pentru suma de 400.000 de euro. -Sunt foarte multumit de cele doua transferuri si sunt convins ca am facut o treaba buna aici, in Portgalia. Am intarit apararea, cea care ne-a creat probleme in tur. Acum valoarea lui CFR este de podium. Tony este un jucator cu multa vointa si am incercat sa-l transferam inca din vara, iar Fredy este un jucator foarte tehnic si rapid, ceva in genul lui Semedo-, a declarat Muresan.
CFR Cluj a reusit sa aduca pana acum in Gruia si alti trei jucatori, acestia fiind fundasul central brazilian Andre De Souza Galiassi si atacantii Viorel Frunza si Cuellar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















