Fostul internaţional Gabi Balint a refuzat postul de antrenor secund al echipei Steaua Bucureşti. Balint şi-a motivat decizia prin faptul că îşi doreşte să rămână comentator al meciurilor din Champions League. De asemenea, fostul atacant a mai declarat că după episodul Poli Timşoara nu îşi mai doreşte prea curând postul de antrenor secund. -Am luat o decizie după etapa de la Poli Timişoara de a nu mai fi antrenor secund pe viitor. Am pierdut pasiunea pentru fotbal şi faptul că nu ai responsabilitate m-a făcut să iau această decizie. Gică ştia despre ea, m-a sunat să-mi spună că m-ar fi vrut lângă el, eu i-am explicat că am rămas pe poziţie şi că îi doresc tot succesul din lume pentru că în sfârşit, sunt bucuros că şi-a împlinit visul de antrena Steaua-, a spus Balint. Cele mai mari şanse de a prelua funcţia de antrenor secund la echipa din Ghencea le are, în acest moment, italianul Massimo Pedrazzini. Fostul atacant al Stelei a mai precizat ca are mare încredere in Gică Hagi şi că este sigur că vicecampioana României va realiza mult lucruri bune sub comanda celui mai bun jucător român din toate timpurile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















