Dupa esecul surprinzator din runda trecuta, cand cedase acasa cu Dacia Unirea Braila, in tabara Petrolului se instaurase teama, mai ales ca urma meciul direct, in deplasare, cu principala contracandidata la sefia primei serii, FC Onesti. In derby-ul de sambata, pe terenul moldovenilor, s-a confirmat faptul ca team-ul antrenat de Tavi Grigore cu greu va putea fi detronat, ploiestenii jucand cu un pragmatism de invidiat. Gazdele au deschis scorul prin Boroncoi (*10) si cei din tribune sperau ca favoritii lor isi vor trece in cont cele trei puncte. Numai ca gazarii au egalat cu un minut inainte de pauza, iar Savu (*75) a dat lovitura de gratie team-ului din Onesti, care priveste neputincios evadarea prahovenilor. Runda cu numarul 20 a fost una presarata cu surprize. Pana mai ieri aflata in lupta la varf, Bucovina Suceava a pierdut pe terenul -lanternei- din Alexandria, iar buzoienii nu au reusit decat o remiza, acasa, cu imprevizibila formatie din Navodari.
Mai decise s-au dovedit echipele gazda din seria secunda, ele taindu-si partea leului. Liderul din Alba Iulia a mai bifat un meci in drumul spre primul esalon, realizand un lejer scor de forfait in compania celor de la ARO. Mult mai greu, printr-un gol inscris cu doua minute inainte de final, s-a impus principala rivala la promovare, Gaz Metan Medias, in partida cu Extensiv, in timp ce Corvinul a cedat locul de pe podium, dupa remiza de la Baia Mare. Dar iata rezultatele complete ale rundei de sambata:
SERIA I: Foresta Falticeni – Electromagnetica Bucuresti 0-1; FC Onesti – Petrolul Ploiesti 1-2; Dacia Unirea Braila – Poli Unirea Iasi 0-0; Inter Gaz Bucuresti – CSM Medgidia 1-2; Gloria Buzau – Midia Navodari 1-1; Rulmentul Alexandria – Bucovina Suceava 1-0; International Pitesti – Metalul Plopeni 1-2; Cimentul Fieni – Unirea Focsani 1-0.
Liderul primei serii, Petrolul Ploiesti, a adunat 42 de puncte, iar podiumul este completat de FC Onesti, 36 p, si Gloria Buzau, 33 p.
SERIA A II-A: Olimpia Satu Mare – -U- Cluj 2-2; Apulum Alba Iulia – ARO Campulung 3-0; Gaz Metan Medias – Extensiv Craiova 2-1; CSM Resita – Industria Sarmei Campia Turzii 1-4; FC Baia Mare – Corvinul Hunedoara 2-2; CFR Cluj – Pandurii Tg. Jiu 1-0; FC Oradea – Gilortul Tg. Carbunesti 3-0 (la masa verde).
– Minaur Zlatna a stat
In clasamentul seriei, Apulum Alba Iulia continua sa conduca detasat, totalizand 42 de puncte (un meci mai putin), ea fiind urmata de Gaz Metan Medias, 38 p, si FC Oradea, 35 p.
Jandarmii, spectatori in incidentul de la Popasul Marasesti
Bucuria fotbalistilor de la Petrolul, dupa victoria obtinuta la Onesti, a fost umbrita de un incident petrecut pe drumul de intoarcere spre casa. Gazarii, care s-au oprit la Popasul Marasesti pentru a servi masa, s-au trezit asaltati si agresati de un grup de suporteri stelisti. Printre cei intens vizati s-a numarat si Edi Iordanescu, baiatul selectionerului nationalei. Ca lucrurile nu au degenerat este meritul antrenorului Octavian Grigore si al vicepresedintelui Camil Oprisan, care au avut abilitatea de a-i potoli pe agresori si a-i tine in frau pe fotbalisti. Se pune insa intrebarea: ce au avut de impartit fanii din Ghencea cu ploiestenii, care nici macar nu evolueaza in acelasi esalon cu favoritii lor? Penibilele scene s-au consumat sub ochii jandarmilor care insoteanu microbuzele cu suporterii bucuresteni spre Bacau, unde urma sa aiba loc meciul FCM – Steaua. Nu mai mira pe nimeni ca oamenii in uniforma, care ar fi trebuit sa asigure ordinea, nu au intervenit, caci ne-am obisnuit cu asemenea situatii. Atunci, de ce oare cluburile mai trebuie sa plateasca astfel de -figuranti- care, in realitate, ar avea menirea sa contribuie la evitarea unor astfel de evenimente?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















