
Transformat de împrejurări într-un meci decisiv pentru câștigarea campionatului, derby-ul dintre Steaua și CFR Cluj a relansat lupta pentru titlu în Liga I și l-a salvat de la tăcere pe finanțatorul echipei din bulevardul Ghencea. Acesta a declarat, fericit, la finalul partidei pe care "roș-albaștrii" au câștigat-o cu 3-1, într-o emisiune televizată: "Am o mare satisfacție că am bătut CFR, că dacă nu băteam nu mai puteam să vorbesc, trebuia să tac din gură. Acum, dacă i-am bătut și i-am umilit în prima repriză, pot să vorbesc".
Steaua – CFR Cluj și-a respectat statutul de derby și a început furtunos pentru echipa lui Ioan Andone, care a marcat prin fostul stelist Eugen Trică. Încurajate permanent de un public fantastic, gazdele și-au adus aminte că au jucat de la egal la egal cu formații de top ale Europei și au revenit cu un joc spectaculos, în care trioul Pepe Moreno, Dayro Moreno, Mendoza a deținut rolul principal. Clujul nu a rezistat iureșului stelist și, lipsită și de noroc, echipa ardeleană este egalată prin autogolul lui Hirschfeld, portarul ce o salvase în mai multe rânduri cu paradele sale.
Repriza a doua i-a avut în prim-plan atât pe jucătorii lui Marius Lăcătuș, cât și pe arbitrul partidei, Alexandru Tudor, care le-a refuzat clujenilor două penalty-uri și a permis un joc dur apărătorilor. Golurile lui Dayro Moreno și Ovidiu Petre au stabilit scorul final și au dat startul cursei pentru Liga Campionilor în Ghencea, dar au și relansat un campionat mult mai disputat decât oricare altul din ultimii ani în Liga I.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















