Preşedintele de la Poli Timişoara, Marian Iancu, a emis pe site-ul oficial al clubului un comunicat prin care a făcut unele precizări la declaraţiile făcute la adresa oficialilor federali Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea, la momentul anunţului făcut de Zambon, legat de fuziunea cu Constantin Iacov. -Recent, am făcut o declaraţie publică referitoare la o presupusă asociere între Constantin Iacov şi Claudio Zambon, introducând în comentariul meu şi trimiteri la domnii Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea. Aş dori să subliniez că în respectiva declaraţie nu am intenţionat să ating imaginea, demnitatea şi onoarea celor doi responsabili federali. M-am referit strict la calităţile lor de oameni de fotbal şi la un context general, al prieteniei lor, comentate de presă, cu Constantin Iacov-, a precizat Marian Iancu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















