Home Sport Indian Wells, misiune imposibila pentru liderii tenisului mondial

Indian Wells, misiune imposibila pentru liderii tenisului mondial

DISTRIBUIŢI

Jucătoarea de tenis Maria Şarapova a fost eliminată de la turneul american, ce se desfăşoară la Indian Wells, încă din optimile competiţiei de Vera Zvonareva, după ce a pierdut cu scorul de 4-6, 7-5, 6-1. În urma acestei înfrangeri, rusoaica va pierde poziţia de lider în clasamentul WTA, urmand să fie depăşită de belgianca Justine Henin-Hardenne.

Şarapova, în varstă de 19 ani, care era deţinătoarea titlului la Indian Wells, ar fi trebuit să ajungă în semifinale, pentru a-şi păstra primul loc în clasamentul WTA. Însă faptul că a fost eliminată în optimi îi permite lui Henin, care avea doar 33 de puncte mai puţin decat rusoaica, să îşi depăşească rivala.

Şarapova a recunoscut faptul că adversara sa, Vera Zvonareva, a fost cea care a meritat victoria, deoarece a jucat excelent, făcand puţine greşeli. -După ce am caştigat primul set, am început să joc mai relaxat, iar Vera nu m-a iertat deloc-, a declarat rusoaica.

Turneul american s-a dovedit în acest an a fi unul foarte dificil pentru numele grele ale tenisului mondial. Numărul unu mondial în topul masculin, Roger Federer, a părăsit şi proba de dublu, la numai două zile după ce a părăsit proba de simplu. Evoluand alături de compatriotul său Yves Allegro, Federer a pierdut în turul doi în faţa perechii Paul Hanley/Kevin Ullyett (Australia/Zimbabwe), cap de serie numărul 4, cu scorul de 3-6, 6-2, 13-11.

Alte nume importante care au părăsit competiţia încă din optimile de finală sunt elveţianca Martina Hingis, Nadia Petrova, David Nalbandian şi Juan Carlos Ferrero. Andy Roddick este singurul american rămas în competiţia de la Indian Wells.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.