Echipa Internazionale Milano îşi poate asigura miercuri titlul de campioană a Italiei, în cazul în care va învinge formaţia AS Roma, în meciul restanţă contând pentru etapa a XXII-a din Serie A. După remiza de duminică seară, scor 2-2 cu Palermo, Internazionale ar putea sărbători titlul încă de miercuri sau cel mai târziu duminică, în partida cu Siena.
Presa italiană a remarcat faptul că patronul Massimo Moratti şi antrenorul Roberto Mancini vor duce la sfârşit un campionat în care până acum nu au cunoscut înfrângerea. De altfel, acest sezon a fost unul extrem de bun pentru milanezi, care au doborât multe recorduri.
Internazionale Milano are în prezent 81 de puncte, cu 16 mai multe decât AS Roma, formaţia lui Cristian Chivu acumulând 65 de puncte. În cazul unei victorii miercuri, Inter ar ajunge la un avans de 19 puncte, în contextul în care vor mai rămâne de disputat şase etape şi implicit vor fi 18 puncte în joc. Formaţia antrenată de Roberto Mancini are 25 de victorii şi şase remize, fiind neînvinsă în actuala ediţie din campionatul Italiei.
Internazionale Milano, club înfiinţat în 1908, are în palmares 14 titluri, ultimul fiind câştigat în sezonul trecut, însă la masa verde, ca urmare a retrogradării echipei Juventus Torino în Serie B, în urma scandalului din fotbalul italian. Ultimul titlu câştigat în teren de Internazionale Milano datează din sezonul 1988/1989.
Antrenorul Roberto Mancini s-a declarat dezamăgit de ultimul joc făcut de formaţia sa, în care Inter a trebui să revină de la scorul de 0-2, şi a declarat că elevii săi trebuie să evolueze perfect în partida cu Roma, pentru a reuşi să câştige.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















