
Internazionale Milano, cu fundașul Cristian Chivu rezervă, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 echipa Lazio Roma, într-un meci restant din etapa a XII-a a campionatului Italiei și își continuă astfel marșul spre un nou titlu de campioană a Italiei. Pentru milanezi au marcat Ibrahimovici '22 (penalti), Maicon '33 și Suazo '54. Într-un alt meci restant din runda a XII-a din Seria A, AS Roma s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 în fața echipei Cagliari, golurile fiind marcate de Taddei '28 și '36. Jucătorul Adrian Piț nu a fost inclus în lotul echipei AS Roma. Cele două partide ar fi trebuit să se dispute la 11 noiembrie, însă au fost amânate, ca urmare a numeroaselor incidente ce au avut loc în urma morții unui suporter al formației Lazio, ucis de un polițist pe o autostradă de lângă Arezzo. Un alt meci restant din etapa a XII-a este Atalanta – AC Milan, întrerupt la data de 11 noiembrie după 7 minute de joc, din cauza incidentelor produse pe stadion, urmează să se dispute la o dată ce va fi stabilită ulterior.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















