Campioana mondială a revenit în cărţi pentru calificarea la Campionatul European din 2008, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1, selecţionata Insulelor Feroe. Salvatorul -peninsularilor- s-a numit Filippo Inzaghi, care a înscris două goluri, asigurând astfel Italiei trecerea pe locul secund în Grupa B a preliminariilor europene.
Atacantul lui AC Milan, cel care a marcat de două ori şi în finala Ligii Campionilor, de la Atena, aducând trofeul pentru formaţia sa, a revenit la -scuadra azzurra- după o pauză îndelungată, din luna octombrie.
Victoria Franţei de pe teren propriu, asupra Ucrainei, scor 2-0, a contribuit la urcarea Italiei pe locul al doilea din Grupa B, o grupă care se anunţa a fi extrem de interesantă, cu patru echipe luptând pentru ocuparea locurilor care asigură calificarea la Campionatul European din Elveţia şi Austria.
Filippo Inzaghi a declarat la finalul meciului că este foarte bucuros că a reuşit să-şi ajute echipa într-o partidă care s-a dovedit a fi împotriva unui adversar surprinzător de puternic. -Ştiam că nu va fi un meci uşor, însă condiţiile meteo, cu un frig pătrunzător, ne-au pus mari probleme, dar până la urmă sunt bucuros că am reuşit să luăm cele trei puncte. Pentru mine este un moment fantastic, dar în primul rând trebuie să le mulţumesc colegilor că m-au ajutat să înscriu. În Europa niciun meci nu este uşor şi niciunul dintre noi nu ne-am subestimat adversarul-, a declarat Inzaghi.
De partea cealaltă, componenţii selecţionatei din Insulele Feroe consideră că acest rezultat este unul foarte încurajator, având în vedere că au evoluat împotriva Campioanei Mondiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















