Puiu Iordanescu a tinut, ieri, sa le multumeasca seicilor Mohamed Bin Zayed si Hazaa Bin Zayed, care conduc clubul Al Ain si care i-au permis sa se intoarca in Romania. -Ei au inteles ca vreau sa ma intorc in primul rand acasa, la echipa nationala a Romaniei, si au fost destul de maleabili-, a spus Iordanescu. El a adaugat ca, inaintea meciului cu formatia Al Wahdat, din cadrul optimilor de finala ale Cupei Cupelor Asiei, seicii au ridicat problema calificarii, lasand sa se inteleaga ca un eventual esec ar fi insemnat ramanerea lui Iordanescu la Al Ain. -Un lucru banal in lumea araba: atunci cand un antrenor pierde o calificare, este demis. Insa mie mi s-a spus ca, daca ratez calificarea, voi ramane la echipa-, a mentionat tehnicianul roman.
Iordanescu a spus ca, inainte de revenirea sa in Romania, s-a luat in considerare numirea lui Costica Stefanescu in functia de antrenor la Al Ain, situatie in care ceilalti antrenori secunzi romani ar fi ramas la echipa araba. Antrenorul roman a spus ca, o data cu numirea bosniacului Jamal Haji la Al Ain, probabil secunzii Grigore Sichitiu si Ilie Stan se vor intoarce in tara, urmand sa ramana in Emirate numai antrenorul de portari Vasile Iordache.
Iordanescu a revenit in tara insotit de sotia sa, Valeria, si de cei trei copii mai mici ai sai, Andrei, Alexandru si Maria, care l-au vizitat pe tehnician in Emirate, cu ocazia sarbatorilor de iarna.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















