
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că este foarte mulțumit de faptul că echipa din Gruia este lider în Liga I, dar că nu vrea ca formația pregătită de Andone să se mulțumească numai cu atât. De asemenea, oficialul clujean s-a declarat încântat de prestațiile atacantului argentinian Christian Fabbiani, care a înscris golul victoriei duminică seară, în meciul cu Rapid. "Mă felicit că l-am transferat pe Fabbiani, dar și pe ceilalți jucători. L-am simțit de la antrenamente pe Fabbiani că este determinat și am fost convins că va marca. Este un vârf interesant, atipic, pentru că nu poți să zici că e un vârf clasic de careu. În plus, e un om de echipă și de atmosferă. A jucat bine în toate meciurile. Chiar m-am întâlnit cu domnul Bosânceanu și mi-a zis că Fabbiani l-a ÇomorâtÈ la Constanța, marcând două goluri contra Farului. Avem o echipă competitivă, o echipă tare și toată lumea ne respectă. Suntem lideri după 12 etape, dar nu ne vom opri aici", a spus Mureșan.
Vor să fie primii după Craiova
Ceferiștii clujeni speră să fie prima echipă din provincie, după aproape 16 ani, care cucerește titlul de campioană, Universitatea Craiova fiind ultima care a reușit această ispravă. După 12 etape disputate în această ediție de Liga I, CFR domină ierarhia cu 30 de puncte acumulate, urmată de surpriza Unirea Urziceni, cu 26 de puncte, și de Poli Știința Timișoara, cu 25 de puncte. Este un podium mai mult decât surprinzător, Steaua, Dinamo și Rapid neregăsindu-se între primele trei clasate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















