Perechea formata din romancele Mihaela Buzarnescu si Raluca Olaru, cap de serie numarul 2, a castigat proba de dublu junioare de la US Open, dupa ce a invins in finala perechea Sharon Fichman (Canada)/Anastasia Pavliucenkova (Rusia), cap de serie numarul 1, cu scorul 7-5, 6-2.
Reprezentantele Romaniei la turneul de dublu junioare au dominat competitia, obtinand trofeul fara sa piarda niciun set in toate cele cinci partide disputate in Statele Unite. Mai mult decat atat, perechea Mihaela Buzarnescu/Raluca Olaru a castigat la diferente mari meciurile, singurele adversare care au pus ceva probleme romancelor fiind chiar in finala.
Interesant este faptul ca la proba individuala, reprezentantele noastre au fost invinse de cele doua fete pe care le-au intalnit in ultimul act al probei de dublu. Mihaela Buzarnescu a pierdut in fata rusoaicei Pavliucenkova, in turul al treilea, in timp ce Raluca Olaru a fost oprita de canadianca Sharon Fichman in sferturile de finala. Astfel, romancele si-au luat revansa in fata celor doua jucatoare.
Pavliucenkova a castigat titlul de la junioare individual, dupa ce s-a impus in finala in fata Tamirei Paszek, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















