Formaţia din Ştefan cel Mare simte încă şocul eliminării din şaisprezecimile Cupei UEFA şi a practicat un joc foarte slab în prima etapă din Liga I, în 2007, împotriva Jiului Petroşani. Salvatorul echipei a fost Cătălin Munteanu, acelaşi jucător care a marcat singurul gol în -dubla- cu Benfica. Mijlocaşul dinamovist a adus cele trei puncte în Ştefan cel Mare prin reuşita sa din minutul 70.
În ciuda jocului foarte slab practicat de -cainii roşii-, aceştia au reuşit să se distanţeze în campionat la 15 puncte de ocupanta locului secund, Steaua. De altfel, dinamoviştii vor avea timp mai mult pentru a pregăti derby-ul din etapa următoare, cand vor evolua la Timişoara, împotriva lui Poli. Formaţia din Ştefan cel Mare ar putea aduce puncte şi de pe -Dan Păltinişanu-, avand în vedere forma slabă prin care trec bănăţenii.
Unul dintre acţionarii lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, în ciuda evoluţiei slabe a echipei sale, că are încredere, iar Dinamo va reuşi să caştige titlul. -Dacă caştigăm cinci meciuri la rand, suntem campioni. Sunt nişte calcule destul de clare. Dacă vor fi 25 de puncte distanţă de locul doi la final, se va mări prima promisă pentru cele 20 de puncte-, a spus Vasile Turcu.
Oficialul dinamovist a pus jocul slab al echipei sale pe seama oboselii acumulate în meciul cu Benfica Lisabona şi a şocului resimţit de jucători după eliminarea din cupele europene. -Probabil că duşmanii noştri sunt <fericiţi> în seara asta. Cand dai de o echipă puţin mai slabă, începi să intri în jocul lor. Contează de fapt cele trei puncte. A fost, probabil, şi oboseala după meciul cu Benfica, a fost şi un moment mai greu ieşirea din Cupa UEFA-, a adăugat Vasile Turcu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















