
Deschiderea etapei a XXII-a a Ligii I are în prim-plan două meciuri cu obiective aflate la polul opus: CFR Cluj se luptă cu Gloria Buzău pentru consolidarea poziției de lider, iar Dacia Mioveni își dispută în compania celor de la Gloria Bistrița punctele ce vor deveni vitale în evitarea retrogadării.
După ce a redat lui Dinamo speranțele pentru un loc în Liga Campionilor și l-a pierdut pentru câteva zile pe antrenorul principal, Sorin Cârțu, care a demisionat și apoi s-a răzgândit, Dacia Mioveni își reia bătălia pentru rămânerea în primul eșalon al Ligii I, într-un meci pe teren propriu împotriva celor de la Gloria Bistrița. Palmaresul echipei argeșene în ceea ce privește meciurile disputate acasă nu este deloc favorabil, elevii lui Cârțu reușind doar trei victorii în această ediție de campionat. Cele două combatante vor da piept în prologul etapei a XXII-a începând cu ora 19.00 și vor fi arbitrați de o brigadă condusă de Istvan Kovacs.
În cealaltă partidă se vor întâlni de pe poziții de adversari doi foști colaboratori: Ioan Andone și fostul său secund pe vremea când antrena Omonia Nicosia, Ștefan Stoica. Liderul CFR Cluj dorește să șteargă impresia de vulnerabilitate lăsată pe stadionul Ghencea chiar împotriva echipei satelit a Stelei, Gloria Buzău, dar și să-și consolideze poziția actuală din clasament. În fața propriilor suporteri, elevii lui Andone vor avea de înfruntat o formație extrem de motivată atât de apropierea de locurile retrogradabile, cât și de banii promiși de finanțatorul Stelei, Gigi Becali. Partida de la Cluj va începe de la ora 20:30 și va fi arbitrată de orădeanul Laurențiu Danșa, ajutat la cele două tușe de Ovidiu Maier și Mircea Toderici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















