La trei zile dupa ce a reusit sa castige cu Italia Cupa Mondiala, Marcello Lippi a anuntat ca nu-si va prelungi intelegerea cu forul fotbalistic din peninsula. -Rolul meu la nationala Italiei s-a incheiat. Am avut parte de o extraordinara experienta profesionala si umana. Trebuie sa le multumesc jucatorilor, colaboratorilor mei si conducerii federatiei. Am anuntat ca doresc sa plec de la nationala la finalul contractului si acest lucru se va intampla. Am demonstrat in acesti doi ani ca suntem un grup puternic si am realizat o performanta care va ramane in istoria fotbalului italian si in inimile tuturor suporterilor-, a declarat Lippi, care a fost numit in functia de selectioner al Italiei dupa turneul final al Campionatului European din 2004, inlocuindu-l pe Giovanni Trapattoni.
Nu doar Lippi a renuntat sa continue la carma nationalei, ci si Jurgen Klinsmann, selectionerul Germaniei dezvaluindu-si intentiile in cadrul unei conferinte de presa organizate la Frankfurt. -Nu mi-a fost usor sa iau aceasta decizie, dar vreau sa petrec mai mult timp cu familia. Cei doi ani petrecuti la nationala au fost dificili, dar sunt fericit ca am reusit o performanta buna la Cupa Mondiala-, a spus Klinsmann, el fiind inlocuit pe banca tehnica a nemtilor de secundul sau din perioada Cupei Mondiale, Joachim Low.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















