Home Sport Lucescu se simte singur, insa are incredere in jucatori

Lucescu se simte singur, insa are incredere in jucatori

DISTRIBUIŢI

Demisia lui Dinu Gheorghe din functia de presedinte executiv al Rapidului i-a intristat pe giulesteni, insa cu totii sunt constienti ca trebuie sa mearga mai departe, cu capul sus, pentru a putea imbunatati performantele pe care le-au obtinut in sezonul trecut.

Antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, crede ca ii va fi foarte greu la echipa dupa plecarea presedintelui executiv, Dinu Gheorghe, insa isi doreste ca elevii sai sa dea totul pe teren, pentru a demonstra ca au valoare. -Un antrenor este intotdeauna singur, insa baietii vor fi alaturi de mine, pentru ca este si in interesul lor. Imi doresc enorm ca Rapid sa treaca din nou de faza grupelor Cupei UEFA. Suntem pe locul 7 in lume si, chiar daca este o chestiune de statistica, trebuie sa tragem cu dintii sa ramanem aici-, a declarat Lucescu.

Tehnicianul rapidist a reamintit faptul ca formatia din Giulesti a obtinut performantele din sezonul trecut sub presedintia lui Dinu Gheorghe, iar meritele acestuia ar trebui sa fie recunoscute. -Chiar daca nu s-a castigat titlul, niciodata in istoria Rapidului nu s-a ajuns in trei competitii aproape pana la capat, ca acum. Poate ca anul trecut n-am stiut sa ne bucuram de aceste performante, si asta si din cauza acestor dispute acerbe cu rivalii nostri, dar macar acum sa ne aducem aminte de rezultatele obtinute-, a adaugat Razvan Lucescu.

La conferinta de presa organizata de clubul Rapid, inaintea antrenamentului de ieri, au luat parte si jucatorii Cristian Sapunaru, Ianis Zicu si Ionut Stancu. Cei trei giulesteni sunt constienti ca echipa lor face parte dintr-o grupa extrem de dificila in Cupa UEFA, insa s-au declarat increzatori in sansa lor.

La ultimele antrenamente ale rapidistilor s-a prezentat si fostul capitan din Giulesti, Adrian Iencsi, care si-a incheiat conturile cu echipa sa, Spartak Moscova, urmand ca in luna decembrie sa devina jucator liber de contract. Fundasul, in varsta de 31 de ani, a petrecut opt ani la Rapid, parasind gruparea visinie in anul 2004. Iencsi a ramas fidel clubului de langa Podul Grant si a declarat ca, daca ar fi sa revina in tara, ar reveni doar la echipa la care a petrecut cea mai frumoasa perioada din cariera sa de fotbalist.

Inlocuitorul lui Dinu Gheorghe in functia de presedinte executiv va fi Constantin Zotta, care a declarat ca noul sau post ii va aduce doar cateva atributii in plus fata de ceea ce a facut pana acum la Rapid, iar ceea ce este mai important ramane performanta echipei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.