
Unul dintre candidații la postul de președinte al clubului Trabzonspor, Ibrahim Haciosmanoglu, intenționează ca în cazul în care va fi ales la conducerea grupării să renunțe la actualul antrenor, Ersun Yanal, și să îl aducă pe românul Mircea Lucescu, al cărui nume a fost menționat în presa turcă. Haciosmanoglu ar fi dispus să plătească o sumă mare pentru aducerea lui Lucescu și a luat deja legătura cu tehnicianul român și cu patronul clubului Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov. Alegerile pentru postul de președinte al clubului Trabzonspor vor avea loc la 10 februarie. Numele lui Mircea Lucescu a fost menționat periodic în legătură cu diverse cluburi din Turcia, după ce românul a preluat echipa Șahtior Donețk, în 2004. "Il Luce" a antrenat, în Turcia, formațiile Galatasaray (2000-2002) și Beșiktaș (2002-2004), câștigând campionatul cu ambele echipe. După ce a părăsit campionatul turc, Lucescu a fost menționat în presă în legătură cu cluburile Beșiktaș, Galatasaray, Fenerbahce și Trabzonspor, dar și cu naționala Turciei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















