Magicieni impotmoliti printre liane

Brazilia ramane frumoasa si atunci cand invinge la limita, ajutata de arbitri. Ea place datorita dantelariilor lui Cafu, echilibrate de impunsaturile fulgeratoare ale lui Roberto Carlos, datorita tesaturii nimicitoare de un-doi-uri dintre Rivaldo, Juninho, Ronaldinho si Ronaldo, dar mai ales prin seninatatea cu care rateaza ocazii uriase, cu o mentalitate ce aduce parca aminte de fotbalul din curtea scolii. In fata Turciei, artistii nu si-au putut deschide larg bagajul cu artificii, deoarece au jucat impotriva unei echipe de plante agatatoare. In afara celor doi-trei tehnicieni de clasa, precum Hasan Sas, Basturk sau Hakan Sukur, turcii au impresionat prin acelasi spirit de lupta care a facut din Galatasaray una dintre vedetele Europei. Felul in care, in special linia de mijloc, trimisa in teren de Senol Gunes, s-a agatat de fiecare balon, de parca ar fi fost compusa din muschi sau licheni, prinzandu-se imediat de trunchiurile sculptate in cafea ale superstarurilor braziliene a fost la fel de impresionant ca si schimbarile uluitoare de directie, desenate de fotbalistii cariocas.

De aceea, diferenta nu a fost facuta atat de clasa net superioara a cvadruplei campioane mondiale, care a resimtit socul accidentarii stupide a lui Emerson, care si-a luxat umarul la ultimul antrenament facand pe portarul (inlocuitorul acestuia, Gilberto, a fost extrem de sters), ci de naivitatea sinucigasa a portarului turc Rustu, care, in ciuda unor interventii spectaculoase, a gresit o degajare banala, deschizandu-i calea arbitrului coreean sa mute un fault asupra lui Ronaldo din afara in interiorul careului. Iar daca decizia ne-a lasat un gust amar, senzatia a fost accentuata de teatrul ieftin al lui Rivaldo, care a mimat ca a fost lovit cu mingea de Hakan Unsal, impresionandu-l pe aerianul cavaler al fluierului, ducandu-ne fara sa vrem cu gandul la circul arbitrajelor din campionatul romanesc.