Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat marţi că gruparea ardeleană poate fi considerată în acest moment -fratele mai mare al Rapidului-, deoarece se află în faţa giuleştenilor în clasamentul Ligii I. -Dacă domnul Copos a spus că CFR este sora mai mică, cred că se înşală, pentru că relaţia de rudenie este inversă. Acum noi suntem fratele mai mare, deoarece avem cinci puncte mai mult în clasamentul Ligii I-, a spus Mureşan.
Oficialul clujean a afirmat că va ţine cu Dinamo la meciul cu Rapid. -Voi fi suporterul lui Dinamo în derby-ul cu Rapid. Este în interesul nostru ca Dinamo să caştige şi să ne menţinem diferenţa de puncte faţă de Rapid-, a precizat Mureşan.
CFR Cluj, ocupanta locului secund, cu un avans de cinci puncte faţă de Rapid, va juca sambătă pe terenul formaţiei FC Vaslui, în cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















