Ne balacim intr-un ocean de mediocritate

S-a batut multa moneda pe faptul ca, vezi Doamne, fotbalul romanesc ar fi progresat semnificativ in ultima vreme, ca o consecinta directa a diminuarii fenomenului de coruptie, care a muscat adanc, precum un cancer, din trupul vlaguit al bietei noastre Divizii A. Ce-i drept, in ultimul an competitional, am vazut ceva semne in acest sens, dar e cazul sa delimitam lucrurile. Blaturile s-au mai rarit, sustinem ideea, insa asta nu inseamna automat ca nivelul de joc al primului esalon valoric a crescut – daca acceptati expresia – de la… minus la plus infinit! Pasii care s-au facut, timizi, ca sa fim exacti, nu reprezinta altceva decat un nou inceput, un necesar inceput, pe drumul care duce spre lumina. Iesirea din tunel se prefigureaza, dar inca nu e realitate incontestabila. Cam asta ar fi sinteza, una nu prea incurajatoare, in definitiv ce pretentii sa avem dupa atatia ani in care ne-am furat singuri caciula?, dar, uitandu-ne doar la jumatatea plina a paharului, vom conveni ca tot e mai mult decat nimic. Si ca, de aici pornind, se va putea construi. Pe un fond de corectitudine a desfasurarii competitiei, de intremare financiara a cluburilor, de sustinere cat de cat onorabila a acestora, din partea statului, implicit a guvernului – care, de-a lungul ultimului deceniu, doar a aplaudat si s-a impaunat cu reusitele echipei nationale, uitand ca seva acesteia a fost (si nu mai este) campionatul.

Sunt toate acestea doar cateva dintre ipostazele fotbalului nostru intern, inca foarte departe de a redeveni cu adevarat competitiv pe arena europeana, inca marcat de un anumit numar de faradelegi (din pacate, nesanctionate de cei cu putere de decizie, desi, spre exemplu, arbitrajele au stricat de nenumarate ori spectacolul sportiv, viciind rezultate si chiar ierarhii), inca prea putin dispus de a se desparti de cativa conducatori-mutanti care si-au castigat un binemeritat loc in -lada de gunoi- a istoriei. Un ultim aspect, edificator si el, avea sa fie repus pe tapet de prima mansa a barajelor pentru Divizia A, in care, nu fara emotii, -Poli- AEK Timisoara si Otelul Galati s-au impus in dauna celor de la Gloria Buzau si FC Oradea. Partida de pe Bega n-am avut posibilitatea s-o urmarim, in schimb, am vizionat-o pe cea de la malul Dunarii, de la Galati. Mici, foarte mici diferente, intre divizionarele A si B. A invins Otelul, dar la fel de bine se putea detasa Oradea. La Timisoara, dupa un sufocant 0-2, gazdele au castigat cu un scor mai rar intalnit, 5-3, fara sa fie insa sigure de pastrarea locului in elita. Returul ramane incitant, orice deznodamant este posibil in confruntarile de maine. Aici insa, oricat de indulgenti am fi, si suntem, nu putem decat sa concluzionam in felul urmator: nivelarea valorica se produce intr-adevar, dar de jos in sus, ceea ce semnifica actualul nivel mediocru. Cei mici, cotati cu sansa a doua, sunt oricand capabili sa vina in fata, sa incurce socotelile celor mari. Atata doar ca nu e vorba despre progresul primei categorii, ci de regresul celeilalte. Trist, dar si ingrijorator.