
În cadrul celei de-a treia etape a grupei principale I a Ligii Campionilor, echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu-Vâlcea a suferit prima sa înfrângere în această competiție duminică în deplasare, în fața formației ungare Gyor ETO, cu scorul de 30-27 (16-13).
Cu toate că vâlcencele au început derby-ul grupei curajos, cu Valeria Beșe la finalizare de două ori, au neglijat apărarea și mai ales replierea, lăsându-le posibilitatea gazdelor să se detașeze prin atacuri rapide la 5-2 din primele minute.
Pauza le-a găsit pe handbalistele noastre la o diferență rezonabilă, de 3 puncte, dar și în inferioritate numerică și, cu toate că au dat impresia că vor reveni în joc, Gyor a revenit cu jocul cerebral din prima parte și s-a distanțat din nou, rămânând la cârma acestuia până la final.
Oltchim a simțit pentru prima dată gustul înfrângerii în actuala ediție a Ligii Campionilor, după ce acumulase 10 victorii și un rezultat de egalitate, în timp ce Gyor ETO a rămas liderul grupei principale I, neînvinsă, cu 6 puncte, dar și principală favorită la calificarea în semifinale, care este și obiectivul campioanei României.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















