Partida dintre Universitatea Craiova şi Rapid s-a terminat nedecis şi a consemnat una dintre cele mai puţin spectaculoase partide din această ediţie de campionat, tabela fiind îngheţată la 0-0 pe toată durata celor 90 de minute. Dacă meciul a starnit plictiseala spectatorilor, stadionul -Lia Manoliu- a amplificat acest sentiment, prin tribunele sale imense, iar atmosfera creată de cei aproximativ 3.000 de spectatori aproape că nu s-a simţit.
Deşi anunţată o victorie mai mult ca sigură a Craiovei în meciul cu giuleştenii, oltenii au arătat că antrenorul Ştefan Stoica s-a ocupat, în ultima săptămană, mai mult de pregătirea apărării, pe care elevii lui Răzvan Lucescu nu au reuşit să o desfacă.
Ceea ce a atras mai mult atenţia asupra acestui meci au fost incidentele de la pauză, atunci cand oltenii l-au acuzat pe atacantul rapidist Ionel Ganea că l-ar fi lovit, în drum spre vestiare, pe australianul Baird cu capul în gură. -Ganea i-a dat cu capul în gură lui Baird şi i-a spart buza. Dacă vrea bătaie, nici o problemă, să spună dacă îl mănancă pielea. Probabil că nu se va întampla nimic şi doar eu voi fi sancţionat, pentru că puţini au curajul să spună ceva-, a declarat patronul Craiovei, Adrian Mititelu. De altfel, oficialul din Bănie a acuzat foarte dur şi arbitrajul practicat, spunand că arbitrii ar fi fost dirijaţi de şefii din Giuleşti, pentru a reuşi să încurce pe Steaua. -Arbitrajul a fost execrabil. Arbitrii au viciat rezultatul. Vă spun eu că sunt 100% vinovaţi pentru arbitraj, totul a fost dirijat, a fost bătaie lungă, să încurce Steaua, să favorizeze Rapidul, una e să greşeşti, dar arbitrajul ne-a măcelărit. Au jucat 14 contra 11-, a adăugat Mititelu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















