Un raport final privind incidentele produse in timpul unui meci de fotbal, care a avut loc pe 11 aprilie 2001, pe stadionul -Ellis Park- din Johannesburg si s-au soldat cu 43 de morti si 158 de raniti, ii acuza pe organizatori si pe cei care au asigurat securitatea ca au subevaluat si nu au pregatit in mod optim desfasurarea partidei, informeaza AFP. -Ramane un mister cum s-a putut comite o astfel de greseala. O asemenea subevaluare a afluentei trebuie sa fie considerata drept cauza fundamentala a tragediei-, a apreciat judecatorul Bernard Ngoepe, autorul raportului dat publicitatii ieri.
Pentru un derby al campionatului sud-african de fotbal, organizatorii au mizat pe un numar de spectatori cuprins intre 45.000 si 50.000, iar Politia pe circa 55.000 de suporteri, insa la meci s-au prezentat peste 80.000 de persoane, ceea ce a condus la producerea acestor incidente. Drama de pe -Ellis Park- a survenit dupa ce mii de suporteri fara bilete au fortat accesul pe stadionul deja plin. Din cauza numarului prea mare de persoane, multi spectatori au murit asfixiati sau calcati in picioare, incidentul fiind cel mai dramatic din istoria sportiva a Africii de Sud.
Raportul, rezultat in urma audierilor publice de anul trecut, a stabilit ca aceasta catastrofa a fost cauzata de -combinarea mai multor factori la grade diverse-: absenta de coordonare a securitatii, atitudinea agentilor de securitate, ostilitatea (folosirea de gaze lacrimogene), coruptie (spectatori al caror acces a fost permis in schimbul unor sume de bani) si comportamentul multimii. Comisia de ancheta a fost infiintata de presedintele Thabo Mbeki, dupa desfasurarea incidentelor. Aceasta a prezentat un anumit numar de recomandari, intre care mobilizarea de militari la meciurile cu un grad ridicat de risc, dar si introducerea unei legislatii privind organizarea unor astfel de evenimente, care ii va obliga pe organizatori sa raspunda in fata legii si sa fie supusi unor -sanctiuni grele-. Nici o parte implicata in organizarea meciului nu a fost actionata in judecata, iar judecatorul Ngoepe a mentionat in raport ca toti factorii de securitate (ai stadionului, ai Ligii de Fotbal, ai firmelor de securitate) neaga si in prezent ca ar fi fost responsabili de producerea acestei catastrofe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















