Fotbalistul britanic Michael Owen si antrenorul nationalei de fotbal a Angliei, suedezul Sven-Goran Eriksson, se numara printre personalitatile sportive care au acceptat sa ofere diverse obiecte pentru a fi vandute la licitatie in scopul strangerii de fonduri pentru copiii defavorizati, informeaza site-ul ananova.com. Potrivit sursei citate, in cadrul licitatiei organizate de Sport Relief, ce va avea loc pe data de 18 iulie, vor fi puse in vanzare automobilul marca Jaguar X-type apartinand atacantului englez Michael Owen, automobilul marca Volvo al tehnicianului Sven-Goran Eriksson, dotat cu DVD player, sistem de navigare prin satelit si frigider, echipamentele folosite in timpul curselor de fostul pilot Ayrton Senna si scotianul David Coulthard, precum si o replica a monopostului Mercedes, cu care finlandezul Mika Hakkinen a castigat titlul mondial la Formula 1. -Sper ca cineva sa ofere multe mii de lire sterline pentru a achizitiona acest automobil, care inseamna mult mai mult decat un autograf pe o fotografie sau pe un tricou-, a declarat Michael Owen.
Cei interesati pot licita, de asemenea, pentru o plimbare alaturi de pilotul de raliuri Colin McRae, o lectie de golf cu Nick Faldo, o pereche de manusi cu autograful pugilistului britanic Lennox Lewis, precum si alte obiecte apartinand unor fotbalisti ca Sol Campbell, Roy Keane sau Ryan Giggs.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















