
Victorie la scor cu 4-1 pentru selecționata Germaniei, condusă de Joaqim Low, ce a zdrobit ieri-seară o echipă a Angliei care nu a strălucit la turneul final din Africa de Sud. Supranumită și „finala din optimi“, partida dintre Germania și Anglia a pus față în față orgoliile a două campioane mondiale. Recitalul de goluri al „panzerelor“ a fost deschis în minutul 20 de atacantul Miroslav Klose, care după ce i-a depășit pe Terry și Upson a marcat pentru 1-0. La numai 12 minute distanță, Podolski a mărit avantajul nemților la 2-0 pe un contraatac teribil. Englezii au părut că își revin atunci când, în minutul 37, Upson a făcut 2-1. La acest scor, arbitrul uruguayan Jorge Larrionda anulează englezilor un gol perfect valabil. După reluare, atacantul lui Bayern Munchen Thomas Muller aduce tăcerea în tabăra englezilor, înscriind în minutul 67 golul de 3-1 după o fază de manual. La doar trei minute distanță, același Muller închide tabela la un neverosimil 4-1. Căzuți psihic, englezii nu au mai reușit să își revină până la finalul partidei.
Uruguay și Ghana, în sferturi
Sâmbătă seara, Campionatul Mondial de fotbal desfășurat în Africa de Sud a oferit două partide extrem de antrenante între reprezentativele Uruguayului și Coreei de Sud, în primul meci din optimi, și Ghana – SUA, în cea de-a doua partidă a serii. Ambele meciuri s-au terminat cu scorul de 2-1, iar echipele care se vor întâlni în sferturile acestei competiții sunt Uruguay și Ghana. Elevii lui Oscar Tabarez au început în forță meciul cu Coreea de Sud, reușind încă din minutul 8 să deschidă scorul printr-un șut sec al atacantului lui Ajax Amsterdam, Luis Alberto Suarez. Replica sud-coreenilor nu s-a lăsat așteptată, iar în minutul 68, Chungyong profită de o gafă a portarului uruguayan Muslera și readuce egalitatea pe tabela de marcaj. În minutul 80, același Suarez marchează pentru 2-1 printr-un șut superb din marginea careului advers și îi trimite pe „celești“ în sferturile competiției. La fel ca și în primul meci programat în optimi, confruntarea Ghana – SUA a fost una extrem de incitantă. Ghanezii au deschis rapid scorul în minutul 5 prin mijlocașul lui Porstmouth, Kevin-Prince Boateng, care a luat pe cont propriu o acțiune. Egalarea avea să vină în minutul 62, când golgheterul americanilor, Landon Donovan, execută cu succes un penalty dictat în urma unui fault la Dempsey și trimite meciul în extra-time. Imediat după începerea prelungirilor, Asamoah Gyan reușește să se strecoare printre fundașii americani și înscrie cu un șut în forță, sub transversală, golul de 2-1. În urma celor două rezultate, câștigătoarele acestor două întâlniri vor da piept în sferturile Campionatului Mondial.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















