
Internaționalul român Paul Codrea a fost din nou remarcat de presa din Italia pentru evoluția foarte bună din meciul pe care echipa AC Siena l-a câștigat duminică în deplasare, cu scorul de 2-0, în fața formației Empoli, în etapa a XXVI-a a campionatului Italiei. Mijlocașul român a pasat decisiv la golul marcat de Portanova în minutul 33 al partidei și a fost notat cu 6,5 de agenția Datasport. "O nouă partidă foarte bună pentru Codrea. A luptat ca un leu și și-a împins echipa în ofensivă", au fost aprecierile referitoare la prestația componentului echipei naționale a României.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















