Home Sport Poli Timisoara, doar egal cu FCM Bacau

Poli Timisoara, doar egal cu FCM Bacau

DISTRIBUIŢI

Formaţia timişoreană a disputat, duminică, primul meci de pregătire din acest an, în compania echipei din Liga II, FCM Bacău. Alb-violeţii au terminat la egalitate, scor 1-1, partida ce s-a disputat pe stadionul municipal din localitatea moldavă, aflat la 80 de kilometri de locul în care bănăţenii îşi desfăşoară cantonamentul, la Slănic Moldova.

Antrenorul de la Poli, Alin Artimon, a trimis pe teren, în prima repriză, o formaţie alcătuită din Marius Popa, în poartă, Olah, McKain, Mehmedovici şi Izvoranu, pe linia de fund, Caramarin, Omoduemuke, Pleşan şi Karamyan, la mijloc, iar Tănasă şi Gigel Bucur au fost folosiţi în atac.

Primul act al partidei s-a disputat în mare parte în jumătatea de teren a gazdelor, timişorenii atacând foarte des, majoritatea acţiunilor fiind pornite de la inepuizabilul ex-rapidist Karamyan. De asemenea, noua achiziţie a bănăţenilor, Peter Omoduemuke, l-a impresionat prin eficienţa sa pe preparatorul fizic al echipei, Florentin Marinescu. Scorul a fost deschis cu două minute înaintea pauzei, prin reuşita lui Gigel Bucur.

În repriza a doua, Artimon a făcut nu mai puţin de opt schimbări, iar -11-le- arăta astfel: Zimmermann – Rădoi, Scutaru, Mera, Latovlevici – Olah, Alexa, Caramarin, Pleşan – Grigorie, Tănasa. Timişorenii au continuat să atace poarta băcăuanilor, neglijând apărarea, iar în minutul 62, după o ratare a lui Tănasă, moldovenii au egalat prin Cojocaru, la finalul unui contraatac. Alb-violeţii nu au mai reuşit să revină, mai mult, în minutul 85, fundaşul Mera a fost eliminat, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

La partidă au asistat aproximativ 200 de spectatori, printre care şi antrenorul lui Poli Iaşi, Ionuţ Popa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.