Rapid a caştigat Supercupa Romaniei după o partidă în care a jucat italieneşte, moştenire preluată de la Cristiano Bergodi, şi a avut nervii mai puternici la loviturile de departajare. Cele două mari nume ale Bucureştiului au avut nevoie de execuţii de la punctul cu var pentru a putea fi departajate. Primul meci al noului sezon ne-a arătat o echipă Rapid mult schimbată, mult mai pragmatică şi care este preocupată mai mult cum să contracareze atacurile adversarilor, decat să-şi creeze propriile faze de atac. Campioana Dinamo nu a mai arătat acelaşi joc spectaculos cu care ne-a obişnuit în campionatul trecut, evoluţia unora dintre -caini- fiind mult sub aşteptări. Spectacolul adevărat a fost însă în tribune, acolo unde cele două galerii, exceptand înjurăturile de rigoare, au fost la înălţime. Căldura insuportabilă nu a fost un impediment pentru -ultraşii- celor două echipe, rapidiştii avand un plus la impresia artistică.
Dani Coman, înger şi demon
Înainte de toate, derby-ul de pe -Lia Manoliu- a fost unul al portarilor, intervenţiile acestora hotărand, pană la urmă, drumul Supercupei Romaniei. Selecţionerul Victor Piţurcă a putut să vadă la treabă un Lobonţ sigur şi care nu prea a avut ce apăra şi un Dani Coman care a reuşit, prin intervenţiile sale, să ducă partida în prelungiri. Exceptand gafa de la golul lui Dănciulescu, fostul piteştean a fost imperial, naţionala Romaniei avand, după mult timp, doi portari de o valoare certă. Momente deosebite au creat şi conducerile tehnice ale celor două formaţii, Copos, pe de-o parte, Borcea şi Turcu, de cealaltă, înţepandu-se cu fiecare ocazie ivită. Rapidul triumfă, deşi a pornit cu şansa a doua, în faţa marii rivale Dinamo, în partida inaugurală a unui sezon care se anunţă unul cu cod roşu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















